Trump pune presiune pe NATO: „SUA trebuie să controleze Groenlanda, orice alt scenariu este inacceptabil”

Trump pune presiune pe NATO: „SUA trebuie să controleze Groenlanda, orice alt scenariu este inacceptabil”
Trump pune presiune pe NATO
Președintele american Donald Trump a transmis miercuri un mesaj ferm privind viitorul Groenlandei, afirmând că doar preluarea controlului de către Statele Unite este acceptabilă din perspectiva Washingtonului.
Declarația a fost făcută cu doar câteva ore înainte ca vicepreședintele JD Vance să se întâlnească la Washington cu oficiali danezi și groenlandezi.
Într-o postare publicată pe propria rețea de socializare, Trump a reluat ideea potrivit căreia SUA au nevoie de Groenlanda pentru securitatea națională, susținând că NATO ar trebui să sprijine acest demers. În caz contrar, avertizează liderul de la Casa Albă, alte puteri globale ar putea profita de situație.
„NATO ar deveni mult mai puternică și mai eficientă cu Groenlanda sub controlul STATELOR UNITE. Orice altă variantă este inacceptabilă”, a scris Trump, citat de Associated Press.
Insula arctică se află în prezent în centrul unor tensiuni geopolitice tot mai accentuate. În timp ce Donald Trump insistă asupra ideii de control american, autoritățile locale și populația din capitala Nuuk au reiterat că Groenlanda nu este de vânzare. Casa Albă nu a exclus explicit nici varianta unei preluări prin forță.
Vicepreședintele JD Vance are programată o întâlnire cu ministrul danez de externe Lars Løkke Rasmussen și cu omologul său groenlandez, Vivian Motzfeldt, pentru discuții legate de statutul teritoriului autonom al Danemarcei, stat membru NATO.
Înaintea negocierilor, ministrul de externe al Franței a criticat dur poziția Washingtonului, vorbind despre un adevărat „șantaj” exercitat de SUA, semn al iritării tot mai vizibile în rândul aliaților europeni.
Citește și:
- 08:01 - SUA au pierdut 11 miliarde de dolari în prima săptămână a războiului cu Iranul
- 07:58 - Bombă pe scena politică internațională: Spania își retrage ambasadorul din Israel
- 12:48 - Fiul ultimului șah al Iranului, mesaj către popor
- 08:32 - Europa, lovită de scumpirea gazelor: prețurile urcă cu aproape 50%
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News












