Politica· 2 min citire

Premieră la Chișinău! Maia Sandu participă pentru prima dată la Summitul de la Paris: mizele Coaliției Pentru Voință

Emmanuel Macron  alături de Maia Sandu/ Profimedia

Emmanuel Macron alături de Maia Sandu/ Profimedia

Publicat13 iul. 2026, 10:04
SursăRealitatea.Net

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa luni, la Paris, la reuniunea Coaliţiei de Voinţă, la invitaţia preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, fiind pentru prima dată când ia parte la o astfel de întâlnire, arată un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău.

„Participarea R. Moldova la Coaliţia de Voinţă este o continuare firească a sprijinului oferit Ucrainei. Participarea ţării noastre este pe deplin compatibilă cu neutralitatea consfinţită în Constituţie: coaliţia este un format de cooperare flexibil, iar din ea fac parte şi alte state europene neutre. Fiecare stat participant decide singur forma şi amploarea contribuţiei sale, în conformitate cu cadrul său constituţional”, precizează comunicatul Preşedinţiei moldovene.

Coaliţia de Voinţă este un format de coordonare politică şi diplomatică, coprezidat de Franţa, Germania şi Regatul Unit, care reuneşte 37 de state, majoritatea europene. Scopul Coaliţiei este sprijinirea Ucrainei şi asigurarea unei păci juste şi durabile după încheierea armistiţiului, pentru a preveni o nouă agresiune.

„Cu o frontieră comună de 1 222 km, Republica Moldova este un partener de securitate de încredere pentru Ucraina şi pentru restul Europei. Securitatea Ucrainei şi securitatea R. Moldova sunt strâns legate: o pace justă şi durabilă în Ucraina va însemna stabilitate pentru Moldova şi pentru întregul continent”, arată comunicatul Preşedinţiei de la Chişinău.

De la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Republica Moldova a sprijinit statul vecin oferind refugiu ucrainenilor, a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile ucrainene, a acordat sprijin umanitar şi energetic şi a contribuit la instruirea geniştilor ucraineni în domeniul deminării umanitare, arată Preşedinţia.

Mizele summitului de la Paris

Preşedintele Emmanuel Macron va coprezida, luni, la Paris, alături de prim-ministrul britanic şi de cancelarul german, summitul Coaliţiei de Voinţă, la Hôtel national des Invalides, în prezenţa, printre alţii, a preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski.

În ajunul paradei de 14 iulie, la care şeful statului a invitat toate ţările participante la Coaliţie, acest summit va permite prelungirea şi amplificarea progreselor şi a acordurilor obţinute în special în cadrul summitului G7 de la Evian, în favoarea reafirmării sprijinului pentru apărarea Ucrainei şi a intensificării presiunii asupra efortului de război al Rusiei, în special prin lupta împotriva flotei sale fantomă.

Acest summit le va permite liderilor să facă un bilanţ al planificării operaţionale a garanţiilor de securitate, menite să asigure o pace solidă şi durabilă în Ucraina.

Summitul Coaliţiei de Voinţă va fi precedat de prima reuniune a Coaliţiei antibalistice, organizată la Quai d’Orsay, pe care preşedintele Macron o va încheia după ce se va întâlni cu preşedintele Zelensky. Această reuniune va permite discutarea mijloacelor necesare pentru a permite Ucrainei să se apere, consolidarea cooperării industriale, precum şi punerea în comun a exprienţei numeroaselor ţări şi industrii din Europa.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News

Mai multe știri din Politica