Vremea 14 septembrie. Se schimbă radical vremea

Vremea 14 septembrie. Se schimbă radical vremea
Vremea se schimbă radical din data de 14 septembrie
Astazi, În vestul, nord-vestul, nordul și parțial în centrul tarii, precum și în zona de munte, vremea va deveni general instabilă, iar maximele, deși mai scăzute față de ziua precedentă, încă se vor menține peste mediile multianuale. În aceste zone, mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 50...60 km/h) și izolat condiții de grindină. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, precum și la munte.
În sud și est, vremea se va menține călduroasă, în condițiile unui cer variabil, vântul va sufla slab și moderat, trecător cu intensificări în Dobrogea, iar fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi doar izolat, spre seara. Maximele vor fi cuprinse în general între 26 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, unde pe arii restrânse va fi caniculă, iar izolat indicele temperatură-umezeală va putea atinge pragul critic de 80 de unități.
In Bucuresti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatura umezeală se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul nopții, când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade.
La munte, instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi din a doua parte a zilei prin perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50...60 km/h, cu precădere în masivele vestice) și izolat condiții de grindină. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai mare în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, unde pe alocuri vor fi peste 20...30 l/mp. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale perioadei.
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















