Toate drumurile din judeţul Tulcea rămân închise

Toate drumurile din judeţul Tulcea rămân închise
Drumurile din judeţul Tulcea vor rămâne închise traficului auto
Drumurile din judeţul Tulcea vor rămâne închise traficului auto până când mijloacele de deszăpezire vor reuşi să le facă practicabile, a anunţat luni dimineaţa Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, care a menţionat că în judeţ mai sunt maşini blocate în zăpadă, iar 53 de localităţi nu au energie electrică.
Decizia privind închiderea drumurilor judeţene circulaţiei publice a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ea urmând să fie suspendată atunci când utilajele de deszăpezire vor reuşi să le deblocheze.
În jurul orei 7:00, în judeţ, şapte maşini erau blocate, iar 11 persoane au solicitat ajutorul pompierilor.
"Din cele şapte autoturisme blocate, trei sunt în zona Luncaviţa - Văcăreni şi una în zona Babadag. În aceste autoturisme, se află nouă persoane. În zona localităţii Iazurile, se intervine pentru deblocarea a trei autoturisme în care se află două persoane, în al treilea auto nu sunt informaţii că ar fi persoane blocate", a menţionat ISU Delta Tulcea, potrivit Agerpres.
Până luni dimineaţă, autorităţile publice locale şi pompierii au salvat 88 de persoane din maşini rămase blocate în nămeţi. Stratul de zăpadă ajunge în unele zone până la doi metri, potrivit ISU Delta.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 08:15 - Atenționare de călătorie de la MAE. Transportul public dintr-o țară europeană, paralizat de o grevă națională
- 08:05 - Atac rusesc asupra unui sediu de poliție din regiunea Sumî: peste 40 de polițiști răniți
- 08:01 - SUA au pierdut 11 miliarde de dolari în prima săptămână a războiului cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News












