Salariile au crescut spectaculos în ultimele luni în România, conform INS

Salariile au crescut spectaculos în ultimele luni în România, conform INS
Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2023 a fost 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna precedentă
Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2023 a fost 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna precedentă, iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei), potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cele mai mici câştiguri nete s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante (2.524 lei).
Câştigul salarial mediu brut a fost 7.350 lei, cu 92 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2023.
Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%.
Indicele câştigului salarial real a fost 105,4%, în luna septembrie 2023 faţă de luna septembrie 2022, şi de 100,6% în luna septembrie 2023 faţă de luna august 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 230,9%, cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna august 2023.
Potrivit INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.
În luna septembrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august 2023, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului - plus cu 23,2% iar cele mai importante scăderi în extracţia minereurilor metalifere - minus 11%.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















