Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra
Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra
Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care a murit la 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00, la Westminster Abbey din Londra.
Anunțul a fost făcut sâmbătă de Palatul Buckingham, la câteva ore după ce noul suveran proclamat, Regele Charles al III-lea, a avut prima sa audiență cu membrii guvernului.
Regina a murit joi la castelul Balmoral din Scoția, iar în prezent se fac pregătiri pentru ca trupul său neînsuflețit să fie transportat la Londra.
Sicriul reginei va fi transportat duminică cu mașina la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh. Va fi o călătorie de șase ore, cu mașina mortuară, pentru a permite publicului să își prezinte omagiile.
Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















