Fermierii și transportatorii continuă să protesteze în stradă

Fermierii și transportatorii continuă să protesteze în stradă
În timp ce protestul fermierilor și transportatorilor continuă în Afumați, un alt miting va ajunge și în Piața Constituției
În ciuda valului de ninsoare care a lovit România, fermierii și transportatorii continuă să protesteze în stradă.
Blocada fermierilor și transportatorilor din Vama Siret a fost spartă, în miez de noapte, în urma unei intervenții în forță! 20 de mașini de poliție și de jandarmi au încercat să îi gonească pe protestatari de la fața locului, pe motiv că acțiunea nu mai este spontană, ci întinsă deja pe mai multe zile. Manifestația din vămi și din Afmuați Ilvof intră, astăzi, în a 11-a zi, iar mâine, un alt miting va avea loc în Capitală, unde sunt așteptați 5.000 de oameni cu 200 de utilaje organiat de oamenii senatoarei Diana Șoșoacă.
Vama Siret a fost, peste noapte, cel mai fierbinte punct al protestelor. După o intervenție a trupelor de jandarmi și a echipajelor de poliție, forțele de ordine au deblocat vama și au permis intrarea TIR-urilor ucrainene în țară. Motivul?
Fermierilor și transportatorilor li s-a transmis să își ia utilajele și camioanele din zona care bloca drumul. În caz contrar, fiecare în parte urma să fie amendat.
Și în Vama Halmeu a fost agitație. În ciuda ninsorii, protestatarii au făcut noapte albă și au claxonat minute în șir, în timp ce au blocat circulația.
După ce au primit autorizație din partea primarului Dominic Fritz, fermierii din Timișoara s-au adunat în centrul orașului. Nu au venit, însă, singuri, ci însoțiți de echipaje de poliție, care au dirijat traficul.
În timp ce protestul fermierilor și transportatorilor continuă în Afumați, un alt miting va ajunge și în Piața Constituției. Potrivit primarului Nicușor Dan, intrarea tractoarelor și capetelor de tractor de TIR se va realiza pe Șoseaua Alexandriei, între orele 6 și 7.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
- 14:36 - Uniunea Europeană accelerează presiunea asupra Rusiei: în pregătire al 21-lea set de sancțiuni
- 12:05 - Decizie radicală la NATO. Spania are putea fi dată afară din Alianța Nord Atlantică
- 09:03 - Copil român de 2 ani, transportat de urgență la spital în Tulum. Băiatul a băut benzină, din greșeală, în timp ce se afla în vacanță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















