Cum va fi vremea în acest weekend

Cum va fi vremea în acest weekend
Sfârșitul acestei săptămâni va aduce o încălzire a vremii, iar temperatura va urca până la 34 - 37 de grade în sudul țării
Sfârșitul acestei săptămâni va aduce o încălzire a vremii, iar temperatura va urca până la 34 - 37 de grade în sudul țării. În jumătatea nordică a țării, vor fi intervale cu risc de averse torențiale și furtuni.
După o dimineața cu minime de 12 - 18 grade, ziua de sâmbătă, 29 iulie, va aduce maxime de 26 - 29 de grade în nord, centru și pe litoral, 30 - 32 în vest și nord-est, și până la 31 - 35 de grade în Muntenia și Oltenia.
Câteva înnorări și averse vor fi posibile mai întâi în zonele de munte, iar local, după-amiaza și seara, vor fi șanse de furtuni în Maramureș, nordul Crișanei și, pe alocuri, în nordul Transilvaniei și al Moldovei.
Duminică, 30 iulie, canicula se întoarce în sudul Munteniei și al Olteniei, unde temperatura va urca din nou până la 35 - 37 de grade, în timp ce în celelalte regiuni ale țării se vor înregistra între 28 și 34 de grade.
După-amiaza și seara, va fi risc ridicat de furtuni în nordul, vestul, centrul și nord-estul țării, iar pe spații restrânse și în celelalte regiuni.
Local, furtunile vor fi însoțite de vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor atinge, local, 20 - 30 l/mp, iar izolat, îndeosebi în nord-vest și în zonele de munte, până la 40 - 50 l/mp.
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















