Cod Rutier 2023. Ce amendă plătesc şoferii care au un far defect la maşină – greșeala făcută în trafic care atrage sancțiuni dure

Cod Rutier 2023. Ce amendă plătesc şoferii care au un far defect la maşină – greșeala făcută în trafic care atrage sancțiuni dure
Conducătorii auto au obligaţia de a folosi, în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, luminile de întâlnire
Şoferii care circulă cu un far defect la maşină pot avea parte de o surpriză neplăcută atunci când sunt opriţi de poliţie în trafic. Conform normelor aflate în vigoare, conducătorii auto care au probleme cu sistemul de iluminare al mașinii pot primi sancţiuni foarte mari. Ba mai mult, riscă să rămână și fără certificatul de înmatriculare.
Codul rutier 2023
Art. 101
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
- circulația cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc;
Art. 112
(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră în următoarele cazuri:
- c) vehiculul circulă noaptea fără faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare;
- d) vehiculul circulă cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;
Așadar, potrivit Codului Rutier, dacă ai becurile arse, care nu funcționează corespunzător sau care nu sunt omologate, atunci riști sa fii sancționat contravențional. Chiar dacă în 2023, punctul de amendă a fost plafonat la 145 de lei per punct,amenda pentru această contravenție nu este deloc una mică. Astfel, conducătorii auto care au probleme cu sistemul de iluminare şi sunt prinşi de poliţişti riscă o amendă între 870 și 1160 de lei.
Reamintim că, 16 iunie 2023, conducătorii auto au obligaţia de a folosi, în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă.
Mai exact, este vorba despre modificarea adusă de Legea 168/2023 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, “ în circulaţia pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă”.
Nerespectarea obligaţiei de a folosi şi pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice, se sacţionează cu 2 puncte de penalizare.
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News


























