Ce spune ministrul Muncii despre pensiile speciale. Vor fi desființate?

Ce spune ministrul Muncii despre pensiile speciale. Vor fi desființate?
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privinţa legii pensiilor speciale
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privinţa legii pensiilor speciale şi a precizat că marţi va fi o ultimă discuţie cu Comisia Europeană pe acest subiect.
Budăi a mai declarat că în privinţa acestui act normativ Comisia Europeană recunoaşte că s-au făcut lucruri bune.
Marius Budăi a fost întrebat luni, la Prima News, dacă până la 1 iulie va fi adoptată în Parlament legea pensiilor speciale.
“Cu siguranţă trebuie să reuşim. Mai avem câteva lucruri de armonizat. Tot weekendul am ţinut legătura cu Comisia Europeană. Mâine vom mai avea o ultimă discuţie, după care ştim exact ce avem de făcut. Important este că ceea ce s-a lucrat acum la Camera Deputaţilor, cu ceea ce s-a lucrat la Senat şi cu corpul legii trimise de Guvern, toate împreună duc spre o reformă în care Comisia recunoaşte că s-au făcut lucruri bune, mai sunt trei mici ajustări care trebuie realizate. Mâine vor fi gata şi acele trei ajustări. Vorbim de impozitare pe un prag mai mic. Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie cunoscut şi utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât şi anume la salariul mediu net, nu brut”, a explicat ministrul Muncii.
El a precizat şi care sunt alte lucruri care trebuie armonizate.
“Mai este un aspect legat de anumite salarii care se dădeau funcţionarilor publici şi parlamentari la data pensionării – dispar şi acelea. Şi încă o intrare etapizată în vigoare asupra a ceea ce înseamnă perioada de activitate, raportarea la o anumită perioadă de activitate s-au solicitat încă câte o lună în plus la fiecare şase luni din primii cinci ani. Sunt lucruri minore care arată că ceea ce s-a întâmplat până acum sunt aspecte pozitive şi considerate pozitive de Comisie”, a completat Marius Budăi.
Citește și:
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 14:58 - ALERTĂ. Droguri periculoase inundă străzile din Europa, iar traficanții folosesc submarine și drone pentru livrări
- 08:33 - Atac rusesc cu drone și rachete asupra regiunii Harkov: trei morți și 18 răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















