Apariție rară pe litoralul românesc! Un rechin, filmat aproape de suprafața apei, în Portul Constanța

Apariție rară pe litoralul românesc! Un rechin, filmat aproape de suprafața apei, în Portul Constanța
Un rechin a fost filmat în Portul Constanţa, în timp ce înota pe lângă dig, foarte aproape de suprafața apei
Apriție rară pe litoralul românesc! Un rechin a fost filmat în Portul Constanţa, în timp ce înota pe lângă dig, foarte aproape de suprafața apei. Rechinul este inofensiv, a explicat biologul Adrian Bîlbă.
Expertul spune că acest rechin nu vine vara la mal pentru că nu îi place apa caldă, iar iarna face acest lucru din motive reproductive.
„Încă de pe vremea când era mai rece, Marea Neagră avea rechini, fireşte, are şi acum acest rechin, acest câine de mare, Squalus acanthias, ce trăieşte la ape adânci, mai reci, nu prea vine la mal din cauză că nu-i place apa caldă. Iarna însă vine mai ales din motive reproductive, se formează perechile şi sunt importanţi acum să se aleagă, să se înţeleagă şi să se reproducă. Vin şi pe la mal câteodată şi sunt şi pescuiţi în această perioadă. Femelele, conform legii, este obligatoriu să le dai înapoi drumul la apă, doar masculii se pot reţine”, a afirmat biologul, citat de News.ro.
El a precizat că acest rechin este unul inofensiv.
„Dimensiunea până mai ieri era minimă de 120 centimetri, acum e de 90 de centimetri. E un rechin inofensiv, nepericulos, un rechin care se hrăneşte cu peştişori, care trăieşte pe fundul apei în special în zonele mai adânci şi nu ne deranjează cu nimic, ci îmbogăţeşte Marea Neagră şi cumva face parte din acel eşalon terţiar sau vârful lanţului trofic. Deci nu trebuie să ne îngrijorăm, sunt buni, sunt sănătoşi pentru Marea Neagră, din păcate pescuiţi şi consumaţi de oameni, din păcate în această perioadă când vin să reproducă sunt şi capturaţi de pescari, dar din fericire există legislaţie care protejează femelele ce nasc puii vii şi în felul acesta le protejează şi asigură o sustenabilitate a populaţiei de rechini”, a mai afirmat biologul.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
- 14:36 - Uniunea Europeană accelerează presiunea asupra Rusiei: în pregătire al 21-lea set de sancțiuni
- 12:05 - Decizie radicală la NATO. Spania are putea fi dată afară din Alianța Nord Atlantică
- 09:03 - Copil român de 2 ani, transportat de urgență la spital în Tulum. Băiatul a băut benzină, din greșeală, în timp ce se afla în vacanță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News















