Guvernanții vor debloca angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială. O spune chiar șeful Executivului Marcel Ciolacu, care a precizat că ”Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023”.
”Deblocăm astăzi (joi - n.r.) angajările pentru aproape 8000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială. Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente și infirmieri vor putea face rapid angajări”, a transmis Ciolacu în debutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria.
El a precizat că ”Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de vreo problemă financiară”.
”De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde de lei, în acestă lună, cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând și cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente și servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienți, un plus de empatie și de responsabilitate. Asta este valabil și pentru medicii de familie”, a subliniat premierul.
”Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios, adică serviciile prestate efectiv să primeze în fața plății pe liste de pacienți, adică pentru niște nume puse pe o hârtie”, a completat Ciolacu.
Miercuri, Federația Sanitas, una dintre cele mai mari din sistemul de sănătate, anunța că s-au strâns 50.000 de semnături necesare pentru declanșarea grevei generale. Sindicaliștii spun că termenul limită este 18 ianuarie.