Actualitate· 5 min citire

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel

Realitatea din Spania
Scris de Realitatea din Spania Publicat: 22 dec. 2023, 08:30

Un bărbat înarmat a deschis focul, omorând și rănind mai multe persoane la Universitatea Carolină din Praga

Un bărbat înarmat care a deschis focul, omorând și rănind mai multe persoane la Universitatea Carolină din Praga a fost "eliminat", a anunțat poliția cehă pe rețeaua X. În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit identitatea atacatorului, iar mesajul lăsat de acesta înainte de a comite actul ucigaș arată o minte tulbure și o personalitate agresivă.

Anchetatorii au stabilit că atacatorul, pe numele său David Kozak, este un student ceh, de 24 de ani, de la Facultatea de Arte a Universității Caroline, potrivit poliției. Corpul său fără viață a fost găsit chiar la Facultatea de Arte.

Făptașul s-a inspirat din împușcături similare din străinătate, a spus șeful poliției, transmite The Guardian.

Ucigașul a lăsat un mesaj  tulburător înainte de măcelul în care zece oameni au murit și 30 au fost răniți, și l-a postat pe rețelele de socializare.

Acesta s-a prezentat și apoi a scris ce vrea să facă, dar nu a menționat locul unde intenționa să își pună în practică planul diabolic.

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel – poza 1

„Am stat, am așteptat, am visat, am vrut”, dar o fată, Alina Afanaskina, l-a „ajutat” să decidă. „A fost ca și când a venit să mă ajute din Rai chiar la timp”, a scris David înainte de a porni atacul armat.

 La 19 decembrie spunea că aude țiuituri în ureche și că vrea să-și spintece urechile.

Cine este Alina Afanaskina, fata care l-a „inspirat”

Pe 7 decembrie 2023 a avut loc un atac armat la școala Bryansk din Bryansk, Rusia. 2 elevi au fost uciși și alți 5 răniți înainte ca trăgatorul, identificat ca fiind Alina Afanaskina, în vârstă de 14 ani, să se sinucidă.

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel – poza 2

„Conform informațiilor preliminare, unul dintre elevi a adus o armă de foc în clădirea gimnaziului și a tras mai multe focuri de armă”, a raportat departamentul Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse pentru regiunea Bryansk. Atacul a avut loc în sala de biologie de la etajul patru. Fata a ascuns o armă - o pușcă „Bekas-3” aparținând tatălui ei într-un tub și a adus-o la gimnaziu. Mai târziu s-a aflat că avea și un cuțit de vânătoare cu ea.

În urma împușcăturii au murit două persoane, inclusiv autorul faptei, iar cinci au fost rănite. Starea unuia dintre răniți a fost evaluată ca fiind gravă, iar încă patru au fost rănite. Studenții rămași au fost evacuați de urgență și au fost trimiși acasă după incident.

Alina, în vârstă de 14 ani, care a deschis focul, avea o soră geamănă, care se afla și ea în clasă la momentul incidentului. Au venit împreună la școală, dar potrivit anchetatorilor, sora geamănă pare să nu fi știut despre planurile ei.

Măcelul din Praga, în urma căruia au murit 10 persoane

Kozak a deschis focul, la 21 decembrie, în jurul orei 14.00 (15.00 GMT) de la etajul al patrulea al clădirii Facultății de Filosofie de la Universitatea Charles. Unsprezece persoane, inclusiv atacatorul, au murit în incidentul armat și cel puțin alte 30 de persoane au fost rănite, au anunțat într-o primă fază serviciile de urgență.

Postul local de televiziune Nova relatează că atacatorul înarmat trăgea de pe acoperișul unei clădiri din centrul orașului.

Mulți studenți și profesori care se aflau la cursuri s-au încuiat în clase sau s-au ascuns unde au putut pentru a se salva.

Un turist britanic aflat în vacanță cu prietenii la Praga se afla pe o stradă din apropierea centrului și relatează ce a văzut pentru BBC. „Am auzit împușcături și am fugit să ne adăpostim în metrou după ce Poliția a strigat la toată lumea să fugă. A fost foarte înspăimântător. Deodată oamenii au început să fugă. Nu știam ce se întâmplă. Am văzut Poliția trecând pe lângă noi. Au strigat „fugi”".

Președintele ceh Petr Pavel s-a declarat "șocat" de atacul armat de joi de la Universitatea Carolină din Praga, soldat, potrivit celui mai nou bilanț, cu peste 15 morți și zeci de răniți, relatează AFP.

"Sunt șocat de aceste evenimente... Aș dori să-mi exprim profundul regret și sincere condoleanțe familiilor și apropiaților victimelor", a scris pe rețeaua X președintele ceh, aflat la finalul unei vizite la Paris.

Premierul Petr Fiala și-a anulat o vizită pe care urma să o facă în estul țării ca urmare a tragediei de la universitate.

Ministrul de interne Vit Rakusan a declarat presei că tirurile nu au avut legătură, aparent, cu "terorismul internațional" și că nu există un alt trăgător, publicul nemaifiind în pericol.

A fost identificat ucigașul de la Universitatea din Praga. Mesajul îngrozitor lăsat de tânăr înainte de măcel – poza 3


Universitatea se află în piața Jan Palach, la câteva sute de metri de Podul Carol, un simbol al orașului de pe malul Vltavei.

Potrivit poliției, tatăl atacatorului - care era student la facultatea respectivă - a fost găsit la rândul său mort, joi, a consemnat Reuters.

"Credeam că astfel de lucruri nu se pot întâmpla la noi. Acum se pare că, din păcate, lumea noastre este în schimbare și problema lupului singuratic apare și aici", a declarat pe postul public de televiziune primarul Pragăi, Bohuslav Svoboda, citat de Agerpres.

Incidentele armate sunt relativ rare în Republica Cehă, dar în decembrie 2019 un bărbat a împușcat mortal șase oameni la un spital din orașul Ostrava (est), înainte de a se sinucide, iar în 2015 un alt bărbat a împușcat mortal opt oameni și s-a sinucis, la un local din Uhersky Brod (sud-est).


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate