34 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989

34 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989
Mesajul lui Nicolae Ciucă
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis sâmbătă un mesaj la împlinirea a 34 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989, acesta afirmând că sacrificiul şi curajul eroilor de la Timişoara au fost fundamentele pe care s-a clădit România liberă şi democratică de astăzi.
„Pe 16 Decembrie 1989, la Timişoara, a avut loc protestul decisiv împotriva comunismului în România. Fără Timişoara, nu ar fi fost posibilă căderea unui sistem care a ucis oameni, nu doar în România, ci în toată regiunea noastră”, spune Nicolae Ciucă, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, represiunea de la Timişoara a expus în faţa lumii întregi ferocitatea unui regim cuprins de frica de a nu pierde puterea.
„Acţiunea aducerii la crematoriul din Bucureşti a cadavrelor timişorenilor ucişi, arderea lor în timpul nopţii şi deversarea cenuşii la canal a arătat dimensiunea dispreţului pe care regimul comunist îl avea faţă de oamenii liberi. Eroilor de la Timişoara le datorăm recunoştinţă, curajul şi sacrificiul lor fiind fundamentele pe care s-a clădit România liberă şi democratică de astăzi”, a transmis Nicolae Ciucă, preşedintele liberalilor.
Citește și:
- 08:41 - Premiile Oscar 2026: cum a arătat covorul roșu. Cele mai frumoase ținute ale vedetelor
- 08:35 - DEZVĂLUIRI INCENDIARE la Rizea TV: Plângere penală depusă la Monte Carlo. Urmărire penală deschisă împotriva lui Sebastian Ghiță
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Spania și pe Google News












