Președinta Comisiei Europenă suferă de pneumonie severă, fiind nevoită să renunțe la toate angajamentele pentru următoarele două săptămâni.
Vineri, un purtător de cuvânt a declarat că programul Ursulei von der Leyen a fost complet eliberat, fiind anulat inclusiv un discurs pe care urma să-l susțină la Lisabona și o vizită la Varșovia, legată de lansarea președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene.
„Se confruntă cu o pneumonie severă”, a afirmat Stefan De Keersmaeker, fără a oferi detalii suplimentare despre starea sau cauza bolii, notează Euronews.
În vârstă de 66 de ani, Ursula von der Leyen și-a început al doilea mandat de 5 ani în fruntea executivului Uniunii Europene.
Despre preumonie
Pneumonia este de obicei rezultat al unei infecții bacteriene sau virale și poate fi transmisă de la o persoană care o are, la fel ca o răceală obișnuită.
Boala reprezintă o inflamație a plămânilor cauzată, în general, de o infecție. Majoritatea persoanelor care o contractă se recuperează în două până la patru săptămâni, dar poate fi periculoasă pentru bebeluși, vârstnici și persoanele cu afecțiuni cardiace sau pulmonare. Aceste categorii pot deveni grav bolnave și pot necesita tratament în spital.
Oamenii se pot îmbolnăvi pneumonia dacă suferă deja de alte infecții precum gripa, virusul sincițial respirator (RSV) sau COVID-19.
Simptomele pneumoniei
Tusea, dificultățile de respirație, febra mare și durerile în piept sunt cele mai comune simptome.
Totuși, unii pacienți pot experimenta și dureri musculare, oboseală și pierderea apetitului.
La persoanele în vârstă, sentimentele de confuzie sunt frecvente în cazul contractării pneumoniei.
Tratamentul pneumoniei
Pacienților li se administrează, de obicei, antibiotice pentru a combate infecția, iar majoritatea se recuperează în două până la patru săptămâni.
Totuși, pacienții din categoriile de risc ridicat pot fi internați în spital, unde li se administrează fluide și antibiotice și, în unele cazuri, oxigen pentru a-i ajuta să respire.
Grupurile cu risc ridicat includ copiii foarte mici, persoanele peste 65 de ani și cei cu afecțiuni cardiovasculare sau pulmonare cronice.
Medicii recomandă, în general, vaccinurile împotriva COVID-19, RSV și gripei pentru a proteja împotriva unor infecții care pot provoca pneumonia.
De asemenea, este disponibil vaccinul pneumococic, care ajută nu doar la prevenirea pneumoniei, ci și a unor boli grave precum meningita și sepsisul.
Conform Ipsos, pneumonia ucide aproximativ 120.000 de persoane în fiecare an în Europa.
Sursa: Newsinn