Zi decisivă pentru țara noastră în cazul Roșia Montană. Astăzi se află verdictul în cadrul dosarului deschis la Tribunalul de Arbitraj din Washington. România așteaptă de la oră la oră să afle dacă va plăti cele mai mari despăgubiri. Asta în condițiile în care în ultimele zile autoritățile responsabile la vremea aceea și-au pasat vina. 

România a fost dată în judecată după includerea zonei aurifere de la Roşia Montană în patrimoniul internaţional UNESCO.

Guvernul este pregătit pentru verdict, a declarat purtătorul de cuvânt al Palatului Victoria.

Mihai Constantin a adăugat că este posibil şi ca acest termen să se extindă până în luna martie.

Întrebat cum vor fi plătite cele două miliarde de dolari, dacă ţara noastră va pierde acest proces, Mihai Constantin a menţionat că România nu a fost informată despre valoarea despăgubirilor.

Ciolacu, despre litigiul privind Roşia Montană: O să ne descurcăm, şi dacă pierdem şi dacă câştigăm. Veţi afla tot adevărul, cu documente

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri despre litigiul privind Roşia Montană că o să ne descurcăm şi dacă pierdem şi dacă câştigăm. ”Veţi afla tot adevărul, cu documente, cum sunt ferm convins că o să aflăm adevărul şi în ceea ce priveşte vaccinurile”, a mai spus premierul.

”S-a întâmplat, este o decizie? Haideţi să aşteptăm. Eu ce vă promit este că o să ne descurcăm, şi dacă pierdem şi dacă câştigăm. E adevărat, dacă o să câştigăm o să ne fie mai uşor. Al doilea lucru pe care îl promit, veţi afla tot adevărul, cu documentele şi toţi românii trebuie să ştie acest adevăr, cum sunt ferm convins că o să aflăm adevărul şi în ceea ce priveşte vaccinurile. Să aşteptăm decizia”, a arătat Ciolacu.

Articolul precedentBenzina a ajuns iar la 7 lei! Prețul la pompă s-a scumpit de 7 ori de la începutul anului
Articolul următorCod galben de vânt puternic în mai multe zone ale ţării, până duminică seară! Rafale ce depăşeşsc 100 de kilometri la oră