Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că, în cazul fragmentelor de dronă găsite în judeţul Tulcea nu eistă urme ale unei explozii, ci a fost un aparat de supraveghere asupra căruia s-a pierdut controlul şi care s-a prăbuşit în ţara noastră. Fostul premier şi, totodată, fost ministru al Apărării a menţionat că tehnologia nu ajută la a vedea tot, de aceea este nevoie de o verificare la faţa locului pentru confirmarea sau infirmarea unei astfel de informaţii.

Întrebat despre glonţul găsit într-o gospodărie din Chilia Veche şi dacă el consideră că tot ce s-a întâmplat în ultimele zile reprezintă un atac la securitatea României, Nicolae Ciucă a răspuns: “Sunt aspecte care, pur şi simplu, se petrec în proximitatea României, la limita de graniţă dintre România şi Ucraina. Sunt evenimente care, din păcate, într-o astfel de situaţie se pot întâmpla şi partea de analiză sau de a expune un punct de vedere pe un astfel de subiect, fără să ştiu care sunt datele tehnice, nu o voi face pentru că este un aspect care ţine, pur şi simplu, de specialiştii care trebuie să elucideze ceea ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat”, relatează News.ro.
 

El a motivat apoi de ce nu doreşte să comenteze aceste aspecte. 
 
“În astfel de situaţii, atât la nivelul Ministerului Apărării, cât şi al Ministerului de Externe, al celorlalte structuri din sistemul naţional de apărare şi siguranţă naţională se fac aceste analize, pentru că trebuie demonstrat dacă s-a petrecut acest eveniment cu intenţie sau a fost pur şi simplu din greşeală. Şi atunci, într-un fel sunt măsurile când este dovedită intenţia, altele sunt măsurile în momentul în care a fost, pur şi simplu, o scăpare”, a arătat fostul premier. 
 
Întrebat care sunt măsurile de siguranţă care s-ar putea lua şi ce mesaj are pentru oamenii care locuiesc în acea zonă de graniţă, acesta a spus că “este datoria Ministerului Apărării Naţionale (MAP) şi a tuturor instituţiilor din sistem care îşi desfăşoară activitatea pe frontiera României, la graniţa cu Ucraina, să evalueze situaţia şi să realizeze acel dispozitiv de supraveghere, monitorizare şi avertizare, astfel încât populaţia din zona respectivă să poată să fie atenţionată din timp despre eventualitatea oricărui pericol”.
 
Întrebat cum este posibil ca Armata să nu găsească resturile de dronă căzute în ţara noastră şi acestea să fie descoperite de un civil care cunoştea zona, fostul premier a răspuns: “Neavând date tehnice şi fiind vorba despre un eveniment atât de relevant, cel puţin în plan al emoţiei care se poate transmite, în ceea ce priveşte mesajul faţă de siguranţa cetăţenilor care locuiesc acolo, daţi-mi voie să nu îmi dau cu părerea, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Este o chestiune pe care nu vreau să speculez”.
 
De asemenea, întrebat fiind dacă este normală bâlbâiala de la nivelul MAP care, timp de două zile, a negat existenţa fragmentelor de dronă pe teritoriul României. 
 
“Este clar că nu trebuie să se întâmple lucrurile de o asemenea manieră. Este nevoie totuşi să conştientizăm că ne aflăm într-o situaţie deosebit de complexă din punctul de vedere al securităţii şi există posibilitatea ca, din greşeală, astfel de echipamente, cum a fost acesta, nu a fost un echipament exploziv, că am înţeles din tot ceea ce s-a întâmplat acolo că nu există urme ale unei explozii, ci a fost un aparat de supraveghere asupra căruia s-a pierdut controlul şi s-a prăbuşit pe teritoriul României. Da, astfel de chestiuni se pot întâmpla. Faptul că până când nu avem o certitudine faţă de ceea ce se poate afla la faţa locului şi iată că de multe ori tehnica şi tehnologia nu ne ajută să vedem absolut totul şi este nevoie ca omul să meargă şi să verifice la faţa locului, să confirme sau să infirme o astfel de informaţie”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
 
El a afirmat că oamenii din zona respectivă sunt în siguranţă şi că autorităţile statului trebuie să întărească această încredere a oamenilor. 
“Din punctul meu de vedere, teritoriul României, oamenii sunt în siguranţă şi trebuie să dăm încredere oamenilor că sunt în siguranţă şi totodată trebuie să avem instituţiile statului care să ia măsuri în consecinţă şi să întărească această încredere a oamenilor că sunt în siguranţă”, a mai psus Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a confirmat, miercuri, în timpul unei vizite la Plauru, în judeţul Tulcea, că au fost găsite bucăţi ”care pot fi dintr-o dronă” rusească. Declaraţiile sale au venit la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis afirma, la Baza militara de la Cincu, că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv caresă fi ajuns în România.

Ulterior, Iohannis a declarat, miercuri, că în cazul în care se confirmă că aceste elemente găsite pe teritoriul României provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, stat aliat NATO.

Articolul precedentConsiliul Concurenței: Prețurile au scăzut și cu jumătate în august 2023, după plafonare
Articolul următorRomânia s-a calificat după 40 de ani în sferturile Campionatului European de volei