Un val de aer polar lovește România începând de săptămâna viitoare. Meteorologul ANM anunță faptul că temperaturile vor scădea brusc și se va atinge chiar și -15 grade Celsius.
„Începând de duminică răcirea va fi una semnificativă, se va resimți în special în zona Moldovei, acolo unde maximele pe parcursul zilei de duminică nu vor depăși minus 1 grad, în partea de nord a acestei regiuni. În timp ce în Lunca Dunării sau în Dobrogea vor mai fi posibile valori de 13-15 grade Celsius”, spune Elena Mateescu.
„Săptămâna va comporta un proces de răcire caracteristic la nivelul întregii țări și vorbim de temperaturi care începând de luni, 8 ianuarie, la nivelul maximelor să fie sub minus 10 grade în nordul Moldovei până la cel mult minus 3, minus 2 grade Celsius în restul regiunilor. Minimele pe parcursul nopților și dimineților mai ales în prima parte a săptămânii sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind Polul frigului în țara noastră.
Masa de aer polară foarte rece va aduce fenomene specifice datei din calendar. E vorba de o scădere bruscă și semnificativă cu diferențe foarte mari de temperaturi de la o zi la alta. Va aduce de asemenea în zonele nordice și montane ninsori, iar în centrul precipitații mixte, în timp ce în sud, cel puțin duminică vor fi mai ales ploi, după care este posibil ca în contextul răcirii accentuate să resimțim și în zonele din partea de sud a țării, începând de luni, transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare. Răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie, după care ne așteptăm să intrăm într-un normal din punctul de vedere al regimului de temperaturi și al cantităților de precipitații”, mai spune directorul ANM.