Lupte terestre au făcut ravagii sâmbătă în Fâşia Gaza, ţinta unor atacuri israeliene fără precedent, la trei săptămâni de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, şi izolată de lume din cauza opririi telecomunicaţiilor şi a internetului, scrie AFP.
ONU şi-a exprimat temerile cu privire la o “avalanşă de suferinţă umană” în teritoriul palestinian asediat, iar Adunarea Generală a organizaţiei internaţionale a adoptat vineri o rezoluţie prin care a cerut ‘”un armistiţiu umanitar imediat”. Acest text fără caracter obligatoriu a fost salutat de Hamas, dar respins de Israel, care continuă să bombardeze Gaza şi să efectueze raiduri terestre.
“Ne confruntăm cu incursiuni terestre israeliene în Beit Hanoun (nord) şi al-Boureij (centru). Lupte grele sunt în desfăşurare”, a declarat vineri seara într-un comunicat aripa militară a Hamas, brigăzile Ezzedine al-Qassam.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat vineri seară pentru AFP că forţele israeliene operau “în interiorul Fâşiei Gaza, aşa cum au făcut-o”, efectuând o incursiune în noaptea precedentă.
Vineri seară, cerul de deasupra Fâşiei Gaza, unde se locuiesc circa 2,4 milioane de locuitori defavorizaţi, era roşu şi portocaliu, în flăcări de explozii şi de culorile incendiilor declanşate de lovituri, potrivit imaginilor în direct ale AFP.
Aceste lovituri, pe care armata israeliană a anunţat vineri că le-a intensificat “într-o manieră foarte semnificativă”, au atins o amploare nemaiîntâlnită de la începutul războiului declanşat de atacul sângeros al Hamas pe teritoriul israelian în urmă cu trei săptămâni, potrivit televiziunii publice israeliene Kan.
Comunicaţiile şi internetul, întrerupte
În acelaşi timp, comunicaţiile şi internetul au fost întrerupte în Gaza, potrivit guvernului Hamas, care se află la putere în această zonă din 2007.
Acest teritoriu sărăcit, care se află de peste 16 ani sub o blocadă israeliană terestră, aeriană şi maritimă, se află în stare de “asediu total” de la 9 octombrie, când Israelul a întrerupt aprovizionarea cu apă, electricitate şi alimente.
Jurnaliştii AFP aflaţi la faţa locului au explicat că nu au putut comunica decât în zonele în care au putut accesa reţeaua israeliană.
Semiluna Roşie palestiniană şi mai multe agenţii ale ONU au declarat că au pierdut contactul cu echipele lor din Gaza din cauza acestei “pene de curent”, denunţată şi de mai multe organizaţii pentru drepturile omului.
Acest “blackout” informaţional riscă să ofere acoperire pentru atrocităţi în masă şi să contribuie la impunitatea încălcărilor drepturilor omului”, a avertizat Deborah Brown, şefa HRW, într-un comunicat.
Hamas s-a declarat “pregătită” să facă faţă unei ofensive terestre şi a anunţat, de asemenea, că a tras vineri “salve de rachete” asupra Israelului.
La New York, Adunarea Generală a ONU a cerut, cu o largă majoritate, un “armistiţiu umanitar imediat, susţinut şi durabil”. Rezoluţia a fost imediat salutată de Hamas şi de ambasadorul palestinian, dar respinsă de Israel, al cărui ambasador la ONU a calificat-o drept “infamie”.
“Fără o schimbare fundamentală, populaţia din Gaza va suferi o avalanşă de suferinţă umană fără precedent”, a avertizat anterior secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
“Mult mai mulţi” oameni ‘”vor muri în curând” ca urmare a asediului impus de Israel asupra Fâşiei Gaza începând cu 9 octombrie, a declarat la Ierusalim şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini.
“Serviciile de bază se prăbuşesc, rezervele de medicamente, alimente şi apă se epuizează, iar canalizările încep să se reverse pe străzile din Gaza”, a descris el.
“Mirosul morţii este peste tot, în fiecare cartier, pe fiecare stradă şi în fiecare casă”, relatează un medic din Gaza, Raëd Al-Astal.
Israelul, la rândul său, acuză Hamas că şi-a instalat cartierul general în subsolul unui spital şi că foloseşte populaţia ca “scut uman”, acuzaţii negate de mişcarea islamistă palestiniană.
Ministerul Sănătăţii al Hamas a afirmat că 7.326 de persoane, în majoritate civili, inclusiv peste 3.000 de copii, au fost ucise în Gaza în bombardamentele de represalii israeliene începând cu 7 octombrie.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, în principal civili masacraţi la 7 octombrie de Hamas, cel mai sângeros atac din istoria Israelului, potrivit autorităţilor.
Potrivit armatei, 229 de ostatici, israelieni, cu dublă cetăţenie sau străini, au fost luaţi în Gaza de Hamas, care a eliberat între timp patru femei.
Hamas a estimat joi că “aproape 50” de ostatici au fost ucişi în bombardamentele israeliene.
Israelul a declarat că vrea să “anihileze” Hamas după atacul din 7 octombrie. În acea zi, în plin Shabbat, ziua de odihnă săptămânală a evreilor, sute de combatanţi Hamas s-au infiltrat pe teritoriul israelian din Gaza, răspândind teroarea.
Un ofiţer israelian de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că a găsit trupul decapitat al unui bebeluş într-unul dintre kibuţurile atacate de Hamas.
Apeluri de a cruţa civilii
O ofensivă terestră în Fâşia Gaza supraaglomerată îngrijorează comunitatea internaţională, iar apelurile pentru ca Israelul să cruţe civilii se înmulţesc.
“Rezultatul ar fi o catastrofă umanitară de proporţii colosale pentru anii următori”, a declarat ministrul iordanian de Externe Ayman Safadi.
Din 21 octombrie, 84 de camioane cu ajutoare umanitare au ajuns în Fâşia Gaza din Egipt, potrivit ONU, în condiţiile în care este nevoie de cel puţin o sută pe zi.
“Aceste câteva camioane nu sunt altceva decât nişte firimituri care nu vor face nicio diferenţă pentru populaţie”, a declarat Philippe Lazzarini, şeful UNRWA. Organizaţia a anunţat că şi-a “redus semnificativ operaţiunile” din cauza bombardamentelor şi a lipsei de combustibil. Douăsprezece din cele 35 de spitale din Fâşia Gaza au fost nevoite să se închidă.
Din 15 octombrie, armata israeliană a cerut populaţiei din nordul teritoriului, unde bombardamentele sunt cele mai intense, să se evacueze spre sud. Dar atacurile continuă să lovească şi partea sudică a Fâşiei Gaza, aproape de frontiera egipteană închisă.
Comunitatea internaţională se teme de o conflagraţie regională, în timp ce Iranul, un puternic susţinător al Hamas, a lansat mai multe avertismente către Statele Unite.
Tensiunile sunt, de asemenea, foarte mari în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, unde peste 100 de palestinieni au fost ucişi în violenţe începând cu 7 octombrie, şi la frontiera de nord a Israelului cu Libanul, unde au loc schimburi de focuri zilnice între armata israeliană şi Hezbollah, susţinută de Iran şi aliată a Hamas.
Hamas a declarat sâmbătă că militanţii săi din Gaza sunt pregătiţi să facă faţă atacurilor israeliene cu “toată forţa”, după ce armata israeliană şi-a extins atacurile aeriene şi terestre asupra enclavei palestiniene, scrie Reuters.
Gruparea militantă palestiniană care conduce Gaza declarase că luptătorii săi se confruntă cu trupele israeliene în zonele din apropierea graniţei cu Israelul, după ce Israelul a raportat intensificarea atacurilor în Gaza.
Sâmbătă dimineaţa devreme, întreruperea serviciilor de internet şi telefonie – despre care firmele de telecomunicaţii şi Societatea Semilună Roşie palestiniană au declarat că a fost rezultatul bombardamentelor israeliene – a continuat timp de peste 10 ore.
“În plus faţă de atacurile desfăşurate în ultimele zile, forţele terestre îşi extind operaţiunile în această noapte”, a declarat vineri seară purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, în cadrul unei conferinţe de presă televizate, răspunzând la întrebarea dacă nu cumva ar putea începe o invazie terestră mult aşteptată în Gaza.
El a precizat că forţele aeriene israeliene efectuează atacuri extinse asupra tunelurilor săpate de Hamas şi asupra altor infrastructuri.
Aripa armată a Hamas a declarat vineri că luptătorii săi se confruntau cu trupele israeliene în oraşul Beit Hanoun din nord-estul Gaza şi în zona centrală Al-Bureij.
“Brigăzile Al-Qassam şi toate forţele de rezistenţă palestiniene sunt complet pregătite să înfrunte cu toată forţa agresiunea (Israelului) şi să zădărnicească incursiunile sale”, a afirmat Hamas într-un comunicat la începutul zilei de sâmbătă.
“Netanyahu şi armata sa învinsă nu vor putea obţine nicio victorie militară”, referindu-se la premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Forţele terestre israeliene se masaseră în afara Fâşiei Gaza, unde Israelul a desfăşurat o campanie intensă de bombardamente aeriene de la atacul din 7 octombrie a sute de bărbaţi înarmaţi ai Hamas asupra unor comunităţi israeliene din apropierea Fâşiei Gaza. Israelul afirmă că 1.400 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise şi peste 200 au fost luate ostatice, unele dintre ele cetăţeni străini sau cu dublă cetăţenie israeliană.
De atunci, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene, bombardamentele israeliene au ucis peste 7.000 de palestinieni.
Al Jazeera, care a difuzat în timpul nopţii imagini în direct care arătau explozii frecvente în Gaza, a declarat că atacurile aeriene israeliene au lovit zone din jurul principalului spital din enclavă.
Reuters nu a putut verifica informaţiile privind atacurile din apropierea spitalului Al Shifa din oraşul Gaza.
Armata israeliană a acuzat vineri Hamas că a folosit spitalul ca scut pentru tunelurile şi centrele sale operaţionale, acuzaţie negată de grup.