În acest sezon, Elena Rybakina a câștigat Indian Wells, iar la Australian Open și Miami a ajuns până în finală. Sportiva care reprezintă Kazahstan este jucătoarea momentului în circuitul WTA, iar campioana en-titre de la Wimbledon a precizat că este de acord cu revenirea rușilor și belarușilor la Grand Slamul de la All England Club.

Născută la Moscova, Elena reprezintă Kazhastan începând din 2018. La finalul turneului de la Miami (competiție unde a fost învinsă în finală de Petra Kvitova), Rybakina (23 de ani) a precizat că decizia organizatorilor britanici de a-i lăsa pe ruși și belaruși să participe la Wimbledon 2023 este una corectă.

„Au jucat aşa pentru toate turneele, aşa că (Wimbledon) a fost doar un Grand Slam la care nu li s-a permis. Deci cred că aşa joacă ele, fără steaguri naţionale. Cred că este decizia corectă” – Elena Rybakina, citată de News.ro.

În acest sezon, Rybakina are 16 victorii și 4 înfrângeri, adunând doar din premiile din tenis $2.516.459.

În antiteză cu Rybakina, Petra Kvitova a spus că nu este de acord cu revenirea rușilor și belarușilor la Wimbledon, ea fiind de partea Ucrainei în războiul pornit de Vladimir Putin.

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentPapa Francisc este internat în spital. Suveranul Pontif suferă de o infecţie respiratorie
Articolul următorOpt morţi, inclusiv un bebeluş de origine română, găsiți în apele unui râu după ce ar fi încercat să treacă ilegal graniţa în SUA