Guvernul României pregătește o lege care vine cu nişte reglementări foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conţinut fals. Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, a declarat că până în aprilie, legea va fi concepută.

Ministrul Cercetării a declarat, la un post TV, că acest fenomen al deepfake-ului este şi în România şi în toată lumea.

Bogdan Ivan a afirmat că în Parlament este o lege, împotriva deepfake, care vine cu nişte reglementări foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conţinut fals.

”În mod normal, ar trebui să fie votată în cel mai scurt timp, pentru că e în dezbatere la Camera Deputaţilor, urmează să fie pusă pe ordinea de zi şi până în aprilie o să avem această lege”, a precizat ministrul.

Ivan a subliniat că legea vine cu amenzi pentru cei care produc conţinut fake, între 600 şi 90.000 de lei, iar în situaţia în care o instanţă din România constată o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au iniţiat astfel de conţinut pot să ajungă şi la pedepse cu închisoarea până la doi ani.

Ministrul Cercetării a arătat că a avut discuţii cu toată industria, cu marile platforme de social-media în care sunt distribuite astfel de clipuri video sau fotografii. 

”În momentul de faţă, urmează să ne întâlnim, concret, să creăm un set de filtre, ca să fie mult mai greu să încarci în reţea astfel de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea”, a afirmat Bogdan Ivan, el adăugând că vorbim de Facebook, Instagram, Google, Microsoft. 

Ministrul a mai spus că este important să se ajungă la un mecanism pin care acest conţinut să fie eliminat într-un timp foarte scurt. 

”Prima dată şi cel mai simplu este să creezi acest filtru, ca să fie cât mai puţin conţinut fals pe reţelele de socializare”, a arătat el. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRușii atacă la granița României cu drone și rachete! Mesaje RO-ALERT din cauza bombardamentelor lui Putin
Articolul următorCând încep înscrierile pentru clasa pregătitoare 2024