Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, la o sesiune informală de lucru a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, că România este un promotor activ al politicii de parteneriate a NATO, arătând că acestea sunt instrumente esenţiale în promovarea stabilităţii atât pentru membrii, cât şi pentru statele din imediata vecinătate a Alianţei.
„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 29 iunie 2022, în marja Summitului NATO desfăşurat în perioada 28-30 iunie 2022 la Madrid, la o sesiune informală de lucru a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cu participarea ministrului afacerilor externe al Regatului Haşemit al Iordaniei, Ayman Hussein al-Safadi, respectiv a ministrului afacerilor externe al Republicii Islamice Mauritania, Ismaïl Ould Cheikh Ahmed”, arată un comunicat de presă al ministerului.
Potrivit sursei citate, „pornind de la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţiile ei globale, miniştrii de externe aliaţi au avut un schimb de opinii cu omologii din Iordania şi Mauritania privind modalităţile de a răspunde eficient la provocările comune generate de actualul climat de securitate deteriorat, precum şi privind consolidarea parteneriatelor NATO, inclusiv cu statele din regiunea Sahel şi cea a Orientului Mijlociu”, iar, „în cadrul discuţiilor, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat că România este un promotor activ al politicii de parteneriate a NATO, evidenţiind că acestea sunt instrumente esenţiale în promovarea stabilităţii, nu numai pentru membrii săi, ci şi în imediata vecinătate a Alianţei şi dincolo de aceasta”.
Ministrul a mai „evidenţiat implicaţiile globale ale agresiunii ilegale, neprovocate şi premeditate a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, resimţite în vecinătatea NATO, atât la est, dar şi la sud. A subliniat efectele semnificative asupra stabilităţii regionale şi globale, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea alimentară globală, prin blocajul impus livrărilor de cereale din Ucraina către statele importatoare. În context, oficialul român a prezentat eforturile concrete ale României de susţinere a Ucrainei în transportul cerealelor, inclusiv prin utilizarea capacităţilor logistice româneşti feroviare şi portuare, în special prin Portul Constanţa. A subliniat, totodată, eforturile României pentru a extinde capacitatea porturilor româneşti de la Dunăre şi Marea Neagră”.
De asemenea, a fost reconfirmat „angajamentul României pentru stabilitatea Orientului Mijlociu şi a regiunii Sahel, pentru întărirea capacităţilor de apărare ale statelor partenere NATO, precum şi pentru combaterea terorismului. A transmis preocuparea în creştere faţă de situaţia de securitate din Africa, în special în regiunea Sahel, şi importanţa abordării cât mai eficiente a ameninţării reprezentate de terorism, prin eforturi internaţionale reînnoite şi mai bine coordonate. În context, a reamintit sprijinul consistent asumat de România pentru stabilitatea acestei regiuni, inclusiv prin contribuţia la Operaţiunea Inerent Resolve şi misiunea NATO în Irak. De asemenea, a apreciat rolul important al Mauritaniei pentru stabilitatea şi securitatea Africii şi a salutat adoptarea unui pachet de consolidare a capacităţilor de apărare pentru acest stat”.
„Şeful diplomaţiei române a evidenţiat angajamentul constant al României în dezvoltarea unor relaţii de lungă durată cu ţările din Vecinătatea Sudică, pledând pentru o implicare sporită a Alianţei în această regiune, în sprijinul procesului de stabilizare şi luptei împotriva terorismului. A subliniat rolul activ al României pentru stabilitatea regiunii, inclusiv prin deţinerea de către România a calităţii de Ambasadă Punct de Contact NATO în Kuwait, cu scopul de sprijinire a activităţilor şi eforturilor de diplomaţie publică ale Alianţei în regiune”, mai arată sursa citată.
De altfel, ministrul a evidenţiat şi „importanţa comunicării publice privind implicaţiile negative ale acestei crize provocate de Rusia, inclusiv pentru securitatea alimentară globală care afectează, într-un grad ridicat, şi ţările din Orientul Mijlociu şi Africa”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti