Noi dezvăluiri bombă făcute de Anca Alexandrescu în scandalul sondajelor pe bandă rulantă prin care Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi sunt prezentați drept favoriți la următoarele alegeri. Jurnalista a prezentat la Culisele Statului Paralel schema construită în jurul lui Orlando Nicoară, precum și circuitul sondajelor spre instituții media care au legături mai mult sau mai puțin evidente cu reprezentanți ai Statului paralel din “vechea gardă”.
Anca Alexandrescu a subliniat faptul că un alt personaj cheie, Remus Ioan Ștefureac, fin și apropiat al fostului director SRI George Maior, ar face legătura între institutul care realizează sondajele și entitățile media care le promovează agresiv.
“Cine comandă aceste sondaje în care invariabil Geoană iese învingător? Ca să înțelegeți mai bine, trebuie să înțelegeți că oamenii aceștia sunt interconectați: sondajul îl comandă Orlando Nicoară de la News.ro, cel care are legături cu Tomșa și Teszari. Cei de la News au contract la INSCOP, care le livrează săptămână de săptămână sondaje pe care și le vântură între ei, adică în zonele media unde au avut tangențe cu personaje din Statul Paralel,” a explicat Anca Alexandrescu.
sursă grafică: Realitatea Plus/Culisele Statului Paralel
Sondaje aruncate pe piața pentru manipulare. Kovesi și Geoană sunt buni, Șoșoacă și suveraniștii sunt răi
Jurnalista a precizat că nu are nimic personal cu Ioan Remus Ștefureac, despre care a și afirmat că este inteligent și bine pregătit, ci cu legăturile sale cu oamenii din SRI.
“Să fii și consilierul lui Maior, si fin, să fii și cu Felix Rache, despre care vom vorbi mai târziu. Așadar, ei aruncă săptămânal pe piața sondaje, azi au scos din nou unul în care spune același lucru: Kovesi și Geoană sunt cei mai buni, dar îi bagă la vrăjeala și pe ăștia pe care vor să-i omoare, a apărut Șoșoaca, Simion, AUR.
Adică ei dezvoltă în mintea oamenilor ideea de vot util, adică nu te mai duci să votezi cu cineva care n-ar avea șanse, ci cu cei care au. Este o prostie, nu vă luați după vrăjeala lor. Ei vor să ne inducă ideea că Geoană și Kovesi sunt cei mai buni. Si mai aruncă și sperietura că vin tare din urmă suveraniștii, cu Șoșoacă, cu AUR și că trebuie să votați cu răul cel mai mic, înțelegeți?!”
Geoană, Kovesi și Boc, pe primele locuri în topul încrederii – Pe ce loc se află Ciolacu și Șoșoacă
Filiera Ștefureac-Nicoară-instituția media legate de oameni ai Statului Paralel
Jurnalista a precizat că suspiciunile i-au fost alimentate de faptul că pentru a menține un astfel de ritm al sondajelor însemnă să investești zeci de mii de euro pe săptămână, dar și de faptul că întrebările și întregul chestionar denotă o încercare de manipulare a percepției.
“Domnul Orlando Nicoară de la news.ro comandă aceste sondaje la domnul Ștefureac la INSCOP, care este finul lui Maior, a fost și consilierul lui, dar și un apropiat al lui Mircea Geoană. Mai mult, este și doctorand la Academia “Mihai Viteazul” a SRI, după ce în trecut a și predat acolo.
sursă: Incisiv de Prahova
George Maior și Remus Ioan Ștefureac
Mircea Geoană și Remus Ioan Ștefureac
De altfel, într-un articol din “România Liberă”, Ștefureac a recunoscut toate legăturile prezentate mai sus.
sursă: România Liberă
Filiera INSCOP ajunge și la Felix Rache, rudă cu Geoană, fost consilier al lui Mihai Tudose
“În trecut, la INSCOP a fost asociat și Felix Rache, nepotul soacrei lui Mircea Geoană. Numai coincidențe, o să puneți. Rache, despre care s-a spus în presă că este un apropiat al serviciilor secrete,” a mai precizat Anca Alexandrescu.
Livrate pe această filieră în care apar oameni asupra cărora plutește suspiciunea de legături cu serviciile secrete, sondajele ajung apoi la o serie de entități media, a explicat jurnalista.
“- La Digi24, unde Ștefureac este invitat în permanență ca analist, în emisini și la știri;
– La Prima News, unde sunt Tomșa și Dâncu;
– La G4Media, HotNews și SpotMedia.
“Găsiți voi legăturile comune cu toate aceste unități media! Înțelegeți că băieții Statului Paralel din vechea gașca încearcă să o împingă în fața pe Kovesi, nu pe Geoană, asta e vrăjeală.”
Anca Alexandrescu a solicitat informații și reacții de la cei vizați, dar nu le-a primit
“Am întrebat si la news.ro și la INSCOP câți bani costă aceste sondaje livrate săptămânal, dar nu ni s-a răspuns? Am și eu unele nelămuriri. Despre Orlando Nicoară am demonstrat că l-a turnat pe Adrian Sîrbu în dosarul de evaziune fiscală și n-a pătit mimic.