Minivacanța de Sfânta Maria vine cu o serie de modificări în programul instituțiilor, transportului în comun, al băncilor. Astfel, instituțiile bugetare a căror activitate nu necesită asigurarea permanenței vor fi închise, în timp ce altele vor funcționa după un program redus. Și băncile vor avea program special, în timp ce marile rețele de magazine nu au transmis informații.

O serie de companii de transport în comun au anunțat că în perioada minivacanție de 4 zile vor avea program adaptat, in general de weekend, pentru ziua de 15 august, cu program normal pe 14. Este cazul STP Alba Iulia și RATBV Brașov. Chiar dacă nu a comunicat programul, STB București va funcționa, probabil, tot in regim de weekend pentru ziua de 15 august, la fel ca anul trecut.

GHIȘEELE POȘTEI ROMÂMNE, ÎNCHISE LUNI ȘI MARȚI

Bugetarii beneficiază luna aceasta de o minivacanță cu ocazia sărbătorii ”Adormirea Maicii Domnului”. Astfel, zilele de 14 și 15 august vor fi zile nelucrătoare.

„Guvernul a decis ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public.

Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

BĂNCILE, PROGRAM NORMAL PE 14 AUGUST, ÎNCHISE PE 15

Și programul băncilor va fi afectat pe data de 15 august, dar sucursalele vor funcționa pe data de 14 august.

Banca Transilvania

Luni, 14 august, și miercuri, 16 august, programul normal

Marți, 15 august, majoritatea sediilor BT sunt închise, cu excepția celor din centrele comerciale

BCR Banca Comercială Română

Luni și miercuri, program normal.

Marți, 15 august, unitățile BCR şi centrele de afaceri corporate nu vor fi deschise, cu excepția celor din centrele comerciale și mall-uri.

BRD

Luni și miercuri, program normal.

Marți, 15 august, unitățile sunt închise, cu excepția unor agenții din centrele comerciale

Raiffeisen Bank

Luni și miercuri, program normal.

Marți, 15 august, zi nelucrătoare, cu excepția unităților din cadrul hypermarket-urilor și a mall-urilor.

ING Bank

Luni și miercuri, program normal.

Marți, 15 august, zi libera legală, zi nelucrătoare, cu excepția ING Points din mall-uri.

Alpha Bank

Luni și miercuri, program normal.

Marți, 15 august, agențiile vor fi închise.

MARILE REȚELE DE MAGAZINE, PROGRAM NORMAL, CU POSIBILE AJUSTĂRI

Marile lanțuri de magazine nu au anunțat modificări generale de program dar, probabil, la fel cum s-a întâmplat și de Rusalii, pot apărea schimbări, în funcție de zona în care se află amplasat magazinul. 

Pentru a nu avea surprize, este bine să verificați online programul, înainte de a porni la cumpărături. 

Articolul precedentInflația cu o cifră – Anunțul oficial: 9.4% rata anuală în iulie
Articolul următorCarburanții s-au scumpit din nou