Decizia privind eliminarea contribuției de 10 % impusă, de la 1 ianuarie, concediilor medicale, a fost amânată pentru ședința de guvern de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, care n-a putut preciza dacă scutirea îi vizează doar pe bolnavii de cancer și pe gravide sau pe toți cei care beneficiază de astfel de astfel de concedii.
Mihai Constantin a declarat, după şedinţa de Guvern, că eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale, s-ar putea întâmple “chiar în viitoarea şedinţă de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanţelor pentru această speţă.
Decizia este luată, a fost comunicată în spaţiul public este şi oportună după cum s-a precizat deja şi dacă nu mă înşel următoarea şedinţă de guvern va avea loc vinerea viitoare şi este foarte probabil să avem decizia până atunci”, a precizat oficialul guvernamental.
Sursa: Realitatea Medicala